Rezultate
EuRoPe SKILLS
Liceul Tehnologic Petricani
 

Primul an de implementare al proiectului EuRoPe Skills s-a încheiat. Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri
complementare prevăzute în cadrul Planului European de Dezvoltare, în vederea creșterii calității și atractivității precum și a
facilitării accesului la activități cu caracter international al tinerilor cu oportunități reduse.
Liceul Tehnologic Petricani își desfășoară activitatea în mediul rural, într-o comunitate cu acces oarecum limitat la resurse
culturale și educaționale. Cu toate acestea, ne-am propus să depășim aceste inconveniente și să îmbunătățim motivația elevilor și
staff-ului, precum și calitatea actului didactic. 
EuRoPe Skills, cu toate că este un proiect de mobilități pentru cadrele didactice, are drept scop principal nu doar formarea
și îmbunătățirea competențelor beneficiarilor direcți, ci înființareea unei echipe repsonsabile de activitățile privind
internaționalizarea, care își va desfășura activitatea pe termen lung. Aceasta va fi oficial constituită în luna octombrie a acestui an
școlar. (Mai multe informații cu privire la proiect, mobilități, obiective, EDP pot fi găsite la secțiunea ”Despre Proiect” a website-
ului nostru, respectiv http://skills.eraeurope.ro/Despre_proiect.html);
Concluziile preliminare în urma evaluării activității de implementare desfășurate în primul an sunt încurajatoare: majoritatea
obiectivelor prevăzute în EDP pt. 2014-2016 (http://skills.eraeurope.ro/Obiective.html) au fost nu numai îndeplinite înainte de
termenul prevăzut, dar, mai mult decât atât, rezultatele au depășit așteptările.
Spre exemplu, a fost prevăzută implicarea în calitate de partener într-un proiect de parteneriat strategic începând cu anul
scolar 2014-2015 și implementarea cu succes unui proiect de mobilitate pentru elevii VET.
În prezent, membrii echipei se ocupă de implementarea a două proiecte de mobilitate pt. elevii VET (2014-2015, 2015-
2016 - EuRoPe Design - http://design.eraeurope.ro/, respectiv EuRoPe Tailors, website-ul disponibil în curând), instituția noastră
este coordonatorul unui parteneriat strategic KA2 VET  - Employability Skills for VET Students, și organizație de primire (în
parteneriat cu un agent economic care iși desfășoară activitatea în domeniul confecțiilor) pentru elevii unui liceu din Macedonia
(parteneriat care a rezultat în mod direct în urma participării la activitatea How to Make Your School More International a
unuia dintre membrii echipei).
O versiune îmbunătățită a EDP-ului și a strategiei de internaționalizare se află în lucru, și, începând cu anul școlar 2015-
2016, membrii echipei se vor ocupa de vizibilitatea și prezența online a unității noastre în comunitatea profesională.
Concluziile cu privire la activitatea de implementare propriu-zisă (aspectele procedurale în special) sunt de asemenea
îmbucurătoare.
Proiectul a fost primit cu entuziasm de către membrii staff-ului nostru, activitatea de selecție a beneficiarilor și mobilitățile
au decurs în conformitate cu graficul prevăzut. Activitățile de informare și pregătire au fost de asemenea binevenite, calitatea
acestora fiind reflectată în modul în care s-au descurcat beneficiarii în cadrul mobilităților, deși cei mai mulți dintre ei s-au aflat la
prima experiență de acest fel/ieșire din țară.
S-a optat pentru un stil de comunicare deschis, transparent, predominant informal, și pentru o documentație simplă și
eficientă, redusă la un minim necesar, eforturile echipei fiind redirecționate către rezultate și produse.
Aici  (http://skills.eraeurope.ro/Mobilitati.html) pot fi găsite câteva dintre impresiile participanților. În anul școlar care
tocmai a început vor avea loc activitățile de diseminare și follow-up desfăsurate atât de către participanți cât și de către instituție.
Site Prezentare Liceul Tehnologic Petricani - EraEuRoPe
Activitati follow-up/Diseminare Participanti



Toti beneficiarii au integrat cu succes noile competente dobandite in activitatea lor de zi cu zi si au depus eforturi in vederea asigurarii transferului acestora catre colegi si diseminarii.
Aici sunt cateva exemple de astfel de initiative.
Documente/instrumente dezvoltate si utilizate pe durata proiectului


Pentru a asigura o implementare transparenta si de calitate, am dezvoltat o serie de instrumente precum formularul de candidatura si cel de feedback, chestionare de monitorizare, rapoarte de monitorizare pe parcurs si de evaluare finala participanti.

Copyright © 2014 by "George Micu"  ·  All Rights reserved  ·  E-Mail: george.micu@ymail.com
SOCIAL NETWORKS
QUICK SOLUTIONS
NEWS LETTER